Iți mai amintești gustul de mălai
dulce, desertul cu care sotia te răsfăța.
Mălaiul dulce este un desert care cucerește prin simplitatea sa. Vestea bună este că se prepară foarte ușor, așa că nu ai nevoie de multă pricepere în bucătărie pentru a face un mălai dulce reușit.
Îl poți servi, o notă mai modernă, punând lângă feliile de mălai dulce și un topping de ciocolată, un sos de zmeură sau poate smântână dulce. Indiferent ce vei alege, cu siguranță nu vei da greș, iar rețeta de mălai dulce va deveni preferata tuturor membrilor familiei.
Mălai dulce sau prăjitura sotiei mele |
- 150 g Mălai Extra
- 50 g Griș
- 3 ouă mari
- 450 g iaurt foarte gras
- 50 ml lapte
- 100 ml ulei
- 2 lingurițe de praf de copt
- 2 plicuri de zahăr vanilat
- 150 g de zahăr tos
Mod de preparare
Scoate din dulap un castron încăpător și amestecă în el Mălaiul Extra, Grișul și praful de copt.
Separă apoi albușurile de gălbenușuri. Într-un bol, pune gălbenușurile, zahărul tos și iaurtul, apoi amestecă ingredientele cu ajutorul unui mixer. Treptat, vei adăuga atât uleiul, cât și laptele.
După ce ai omogenizat ingredientele, înlocuiește mixerul cu un tel și încorporează și compoziția obținută, cea formată din Mălai Extra, Griș și praftul de copt. Amestecă bine-bine, până când ingredientele s-au unit perfect într-o compoziție fină.
Separat, ia un alt vas și bate albușurile spumă. Mai apoi, încorporează spuma în compoziția de mai sus, însă treptat, astfel încât să-i conferi aluatului o textură aerată.
Acum, nu-ți mai rămâne decât să dai mălaiul dulce la copt. Pentru asta, ia o tavă încăpătoare și tapeteaz-o cu hârtie de copt. Apoi, toarnă compoziția în ea, având grijă ca aceasta să se așeze în mod uniform în tavă.
Introdu tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius. În continuare, nu trebuie decât să ai răbdare ca mălaiul dulce să se coacă preț de 40 de minute. Verifică dacă prăjitura mălai dulce este bine coaptă cu ajutorul unei scobitori. A trecut testul? Perfect, acum o poți scoate cu grijă din cuptor.
Lasă tava la răcit timp de câteva minute, pentru ca după aceea să poți orna mălaiul dulce cu zahăr pudră, fructe, topping-uri sau diverse sosuri care-ți sunt pe plac. În unele zone din Ardeal, mălaiul dulce este înnobilat cu dulceață de casă și smântână proaspătă.
Acum că ai decorat frumos mălaiul dulce, nu mai ai decât un singur lucru de făcut: să-i inviți pe cei dragi la masă, cu mic cu mare.
Vă dorim poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.