Când a fost ultima dată când ai încercat ceva nou la micul dejun? Dacă te-ai săturat de clasica omletă sau de pâinea prăjită, îți propunem să încerci această rețetă de frigănele de porumb cu salată de castravete. Cu siguranță vei avea parte de o experiență culinară nouă, iar papilele tale gustative vor fi încântate de rezultat. Iată ce ai nevoie pentru 4 porții:
Frigănele de porumb cu salată de castravete |
- 3 ouă
- 75 g făină
- 600 g porumb
- 120 g cașcaval ras
- Ceapă verde (după gust)
- Pătrunjel mărunțit (după gust)
- 1 lingură ulei vegetal
Pentru salată:
- 1-2 castraveți
- 1-2 roșii
- 60 ml ulei de măsline extra virgin
- Sucul de la o lămâie și coaja răzuită a acesteia
- 1 avocado
- Frunze de spanac baby
- 80 g smântână sau iaurt grecesc
Mod de preparare:
Friganele:
Ca să pregătești frigănelele, amestecă într-un bol ouăle și făina, până când acestea s-au omogenizat. Apoi, încorporează boabele de porumb, cașcavalul, pătrunjelul și ceapa mărunțite. Adaugă o linguriță și jumătate de sare și un sfert de linguriță de piper. Amestecă totul până când ingredientele sunt încorporate.
Pune la încins o tigaie mai mare și adaugă puțin ulei în ea. Pune câteva grămăjoare din compoziție în tavă și aplatizează-le folosindu-te de spatele spatulei. Lasă-le să se prăjească aproximativ 2 minute sau până când acestea capătă o culoare aurie, apoi întoarce-le pe cealaltă parte. Transferă-le apoi pe un prosop de bucătărie pentru a îndepărta excesul de ulei.
Salata:
Ca să pregătești salata, mărunțește în cuburi castraveții și roșiile. Adaugă-le într-un bol, alături de ulei, coaja rasă de lămâie și sucul de la aceasta. Asezonează totul cu sare și ajustează gustul după peferințele tale.
Servire:
Ca să servești acest preparat, pune într-o farfurie câteva frunze de baby spanac și câteva felii de avocado, iar peste, pune din salata de castravete, o porție generoasă. Alături, pune 2 sau 3 frigănele (în funcție de dimensiunea la care le-ai făcut) și acoperă totul cu o lingură generoasă de smântână sau iaurt grecesc.
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.