Ciorbă de pui cu legume |
- 500 g carne de pui
- 1 ceapă
- 2-3 morcovi
- 1 ţelină
- 1 păstârnac
- 10-15 fire fasole verde
- 2 ardei graşi
- 3-4 roşii
- 1 cana borş sau o lămâie
- 1 gălbenuş
- 1 legatura verdeaţă (leuştean şi pătrunjel)
- sare
Mod de preparare:
1. Carnea de pui se curăţă, se taie bucăţi şi se spală. Se pune în 2-3 litri de apă rece cu un praf de sare şi se lasă să dea un clocot. Se spumează sau se schimbă apa, se acoperă oala cu un capac şi se lasă să fiarbă.
2. Se adaugă ceapa, morcovii, ţelina, păstârnacul şi fasolea verde, toate spălate, curăţate şi tăiate mărunt. Se spumează de câte ori este nevoie şi se lasă să fiarbă 30 minute.
3. Roşiile curăţate de coajă şi ardeii graşi se taie cubuleţe. Se adaugă la supă şi se mai fierbe totul 5-10 minute. Se acreşte cu borş fiert separat sau cu zeamă de lămâie, se potriveşte la gust cu sare şi se drege cu gălbenuş. Ciorba de pui se aromează cu verdeaţă tocată mărunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.