Va asteptam cu drag sugestii cu retete pe care doriti sa le publicam pe blog. Folositi acest link - Adauga reteta ta. Una dintre cele mai bune variante de chifteluțe cu sos pe care
le vei mânca în viața ta, mai ales dacă iubești sosurile albe. E o
rețetă la care ai nevoie doar de cunoștințe de bază și de 30 de minute
libere. Super gustoasă, super rapidă și foarte aspectuoasă. Pe placul
întregii familii, garantat!
Chiftele în sos de brânzeturi |
Ingrediente:
Pentru chiftele:
- 800 g carne tocată
- 1 ceapă
- 1 morcov
- 2 căței de usturoi
- 1 ou
- 1 cartof
- 1-2 felii de paine
- 1/2 legătură pătrunjel proaspăt
- sare și piper după gust
- 1 linguriță combinată de rozmarin, busuioc, oregano, cimbru
Pentru sos:
- 25 g unt
- 30 g făină
- 400 ml lapte
- 100 g cașcaval afumat
- 100 g mozzarella
- 50 gr parmezan
- 20 g gorgonzola
- sare și piper după gust
Mod De Preparare:
Înmoaie pâinea, stoarce-o de apă. Bate oul. Toacă ceapa, pătrunjelul, usturoiul, rade cartoful și morcovul și amestecă-le. Într-un castron mare pune carnea tocată, adaugă legumele , pâinea și oul bătut. Condimentează. Formează chiftelele și pune-le într-o tigaie mare la prăjit în serii, câte 5-8 minute, până se rumenesc pe ambele părți.Când s-au făcut chiftelele, scoate-le pe toate pe un șervețel să absoarbe din grăsime. În aceeași tigaie mare, topește untul, adaugă – pe rând și amestecând continuu – făina, laptele. când s-a format și îngroșat sosul, adaugă pe rând brânzeturile rase. amestecă și lasă 1-2 minute pe foc să se combine aromele. Adaugă chiftelele și mai lasă-le la făcut cât consideri tu că e nevoie.Le poți servi cu pătrunjel proaspăt tocat deasupra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.