Imi plac la nebunie retetele de carne facute in forme, in formele de
chec, mai exact, pentru ca nu presupun mare munca iar rezultatul final
este fenomenal! Asta e si povestea acestui chec de carne cu felii de
costita afumata, pe care vi-l recomand cu drag. Un festin veti avea!
Chec de carne cu felii de costita afumata |
Ingrediente:
– 800 g carne tocata
– 1 ceapa mare
– 2 catei de usturoi
– 3, 4 linguri ulei
– 100 g spanac
– 5 linguri pasta de ardei si rosii
– 1 lingura zahar
– 2 linguri mustar
– 50 g fulgi de pesmet
– 2 linguri piure de cartofi, rece
– 4 oua mari
– sare, piper dupa gust
– 8 felii costita afumata
– 1 lingura unt pentru forma
Mod de preparare:
Se curata ceapa si usturoiul si se toaca marunt. Se alege spanacul, se curata si se spala. Se pune intr-o oala si se inabusa rapid, intr-o lingura ulei si 4, 5 linguri apa, amestecand continuu. Se scoate apoi spanacul din oala, se scurge si se toaca marunt.
Se incinge uleiul intr-o cratita, in care se calesc ceapa si usturoiul, cca. 2 minute, sau pana cand devin sticloase. Se sareaza si pipereaza dupa gust, apoi se varsa intr-un bol si se lasa deoparte.
Se incalzeste cuptorul la 180 grade C la foc potrivit. Se unge cu unt o forma clasica de chec.
Se amesteca ceapa calita cu pasta de ardei si rosii. Adaugati la amestec zaharul, care scoate in evidenta gustul carnii si tempereaza putin rosiile, mustarul, carnea tocata, piureul de cartofi,pesmetul, ouale batute separat si spanacul tocat. Se amesteca viguros, pana se formeaza o masa omogena. Se condimenteaza cu sare si piper.
Se toarna compozitia rezultata in forma de chec pregatita si se niveleaza. Se aseaza deasupra feliile subtiri de costita. Se acopera checul de carne cu folie de aluminiu si se coace cca. 40 de minute.
Se indeparteaza apoi folia si se mai lasa inca 15 minute la copt, pentru ca checul sa devina maroniu si crocant. E foarte gustos fierbinte, dar si rece!
Se serveste taiat in felii potrivite, alaturi de rosii sau salata. Puteti sa puneti si branza feta sau cascaval pe platou. Va fi delicios!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.