Asta e de departe cea mai bună fasole cu cârnaţi pe care am făcut-o eu până acum. Ca or fi fost cârnaţii de casă care
au lăsat un gust divin, că or fi fost legumele călite în grăsimea
lăsată de cârnaţi, nu ştiu ce-o fi fost, dar ştiu că am lins farfuriile
tot întingând cu pâine proaspătă în sosul ăla delicios.
FASOLE CU CARNATI |
pentru 2 porţii
- 2 cârnaţi de casă
- o conservă de fasole de 400 g, fiartă gata
- 1 ceapă mare
- 3 căţei de usturoi
- 1 ardei gras
- 150 ml sos concentrat de roşii
- 50 ml de ulei
- 1 linguriţă de cimbru uscat
- ½ linguriţă de boia de ardei dulce
- 1 frunză de dafin
Mod de preparare
Fasolea fiartă o scurgem.
- Prăjim cârnaţii în uleiul încins în prealabil, întorcându-i ca să se rumenească pe toate părţile
- După ce cărnaţii s-au prăjit, se scot pe o farfurie, iar în uleiul rămas în tigaie călim ceapa şi ardeiul gras.
- Când ceapa devine translucidă, adăugăm şi usturoiul tocat mărunt sau trecut prin presă.
- Lăsăm usturoiul să se călească 1 minut cât să îsi dezvolte aroma, apoi adăugăm sosul de roşii şi boabele de fasole fiartă. Dacă sosul e mai grosuţ, adăugaţi tot acum cam 150 ml apă.
- Condimentaţi cu sare, piper, cimbru şi boia de ardei. Strecuraţi şi frunza de dafin în tigaie, puneţi cârnaţii deasupra şi lăsaţi mâncărica să fiarbă molcom la foc mic cam 30 de minute, ca să scadă sosul şi să se întrepătrundă toate aromele. Chiar mai simplu ar fi să o băgaţi la cuptorul încins în prealabil la 180 de grade. Va scădea frumos şi în felul acesta nici nu mai staţi cu grijă că se prinde de fundul tigăii.
- Fasolea cu cârnaţi este excelentă alături de câteva murături asortate sau cu o salată de ceapă roşie murată rapid în oţet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.