Va asteptam cu drag sugestii cu retete pe care doriti sa le publicam pe blog. Folositi acest link - https://retetesigust.blogspot.com/p/blog-page_1.html
Tocanita de ghebe, reteta simpla si rapida. Tocanita de ciuperci de post sau vegetariana, delicioasa si foarte usor de preparat, aromata cu marar proaspat sau congelat.
Tocanita de ghebe este una dintre preferatele mele in acest sezon, al ciupercilor. Este gustoasa, se prepara rapid si merge de minune alaturi de o mamaliguta calda. Cred ca v-ati prins ca imi place mult mamaliga, as putea s-o mananc zilnic.
Tocanita asta poate fi facuta si cu alt tip de ciuperci, de preferat de padure. Si nu inlocuiti verdeata, mararul ii da o aroma grozava. Bine, daca chiar nu va place, merge si patrunjelul.
Eu zic s-o incercati, va asigur ca o sa va placa
Tocanita de ghebe |
- 1,5 kg ciuperci ( cantarite dupa ce au fost curatate, spalate si scurse)
- 1 ceapa
- 3-4 linguri de ulei de masline sau floarea soarelui
- 1/2 ardei gras
- 1 catel mare de usturoi
- 1 lingurita pasta de ardei iute ( sau 1 lingurita rasa de piper)
- 150 g suc concentrat de rosii (sau bulion diluat cu apa)
- 400 ml apa
- sare dupa gust
- marar sau patrunjel
Mod de preparare:
In primul rand curatati si spalati ghebele. Cele micute au piciorusul fraged, asa ca il puteti pastra; al celor mai mari, taiati-l pentru ca este lemnos.
Puneti la fiert o oala mare cu apa si cand a dat in fiert adaugati o lungura de sare grunjoasa. Puneti ghebele si fierbeti-le timp de 5 minute, apoi clatiti-le cu multa apa rece. Lasati-le la scurs.
Intre timp, incalziti uleiul intr-un vas si caliti ceapa tocata si ardeiul taiat cubulete pana se inmoaie usor. Adaugati si putina sare, legumele nu se vor arde.
Adaugati apoi usturoiul tocat fin si, dupa 2 minute sucul de rosii, pasta de ardei iute (sau piperul) si ghebele taiate bucati mai mici sau mai mari, in functie de cum va place.
Sarati, adaugati apa, acoperiti cu un capac si fierbeti la foc mediu timp de 20 de minute.
Daca scade prea mult mai puteti adauga putina apa fierbinte. Ideea este sa ramana si putina zeama in tocanita 🙂 .
Cand este gata, stingeti focul si adaugati mararul proaspat sau congelat.
Mancati tocanita de ghebe calda simpla sau alaturi de o bucata de carne.
Spor la treaba si pofta buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.