Va asteptam cu drag sugestii cu retete pe care doriti sa le publicam pe blog. Folositi acest link - Adauga reteta ta.
Aperitivele sunt de nelipsit la orice
masă de sărbătoare. Important este ca acestea să fie foarte simplu și
rapid de preparat, să arate cât mai bine și desigur să fie și
delicioase, astfel încât să vă puteți impresiona absolut toți musafirii!
Gustări cu lipie |
1. Shaorma de casă cu pui și legume
1. Shaorma de casă cu pui și legume |
Ingrediente:
– 600 g de piept de pui
– 200 g de smântână degresată
– 2 linguri de maioneză
– 2-4 lipii armenești
– 2 linguri de condimente pentru pui
– 2 castraveți
– 2 roșii
– 250 g de salată iceberg
– ½ de varză chinezească
– 1 tulpină de țelină
– 4 ridichi
– 1 ardei gras roșu
– ceapă verde
– pătrunjel
– mărar
– usturoi
– sare
Mod de preparare:
1. Tăiați în felii fileul de pui și căliți-l într-o tigaie cu puțin ulei.
2. Asezonați cu sare și condimente.
3. Spălați legumele și uscați-le.
Tăiați varza chinezească pai. Salata iceberg o rupeți cu mâinile. Tăiați
cubulețe castraveții, roșiile, ardeiul și țelina.
4. Tocați mărunt ceapa, pătrunjelul
și mărarul. Treceți usturoiul prin răzătoare măruntă. Amestecați
smântâna cu maioneză și adăugați verdeața și usturoiul.
5. Amestecați fileul de pui răcit cu legumele și sosul de verdeață. Amestecați bine toate ingredientele.
6. Tăiați lipia în jumătate, adăugați pe margine umplutura și rulați-o ca pe clătită.
7. Aranjați-le pe un platou și ornați-le după preferințe.
2. Pește copt în lipie
2. Pește copt în lipie |
Ingrediente:
– 1 pește - orice fel de pește
– 1 lipie
– 1 roșie
– 1 legătură de coriandru
– ½ de lămâie - sucul
– 2 linguri de unt
– sare după gust
– piper după gust
Mod de preparare:
1. Ungeți lipia cu unt.
2. Spălați și curățați bine peștele. Adăugați sare și piper, stropiți cu suc de lămâie și puneți-l apoi pe lipie.
3. Adăugați peste pește coriandrul
tocat mărunt, roșiile tăiate felii subțiri și o bucățică de unt.
Asezonați cu sare și piper. La dorință puteți adăuga puțină ceapă.
4. Înveliți peștele în lipie cât mai strâns, iar lipia în folie de aluminiu sau de copt.
5. Preîncălziți cuptorul la 190 de grade și coaceți peștele timp de aproximativ 40 de minute.
6. Serviți peștele cu tot cu lipie alături de salată de legume.
3. Rulouri din lipie cu somon afumat și legume
3. Rulouri din lipie cu somon afumat și legume |
Ingrediente:
– 1 lipie
– ruccola
– 120 g de file afumat de somon
– 1 castravete
– muguri de lucernă
Ingrediente pentru cremă
– 60 g de cremă de brânză
– 1 linguriță de maioneză
– 1.25 linguriță de zest de lămâie
– 1 linguriță de suc de lămâie
– 1 linguriță de mărar proaspăt tocat mărunt
– sare și piper după gust
Mod de preparare:
1. Amestecați cu ajutorul blenderului toate ingredientele pentru cremă.
2. Puneți lipia pe masă și ungeți-o pe toată suprafața cu crema pregătită.
3. Adăugați deasupra câte un strat de rucola, somon feliat, muguri de lucernă și castravetele tăiat pai.
3. Rulați lipia, presând ușor, ca să nu se împrăștie ingredientele.
4. Înveliți ruloul în folie de bucătărie și păstrați-l la frigider.
5. Tăiați ruloul în felii mai mici și serviți cu plăcere!
4. Aperitiv „De sărbătoare” din lipie cu carne și legume
4. Aperitiv „De sărbătoare” din lipie cu carne și legume |
Ingrediente:
– 6 lipii subțiri mai mici )
– 400 g de tocătură de carne
– 1 ou
– 2 cepe mari
– 1 ardei gras roșu
– 1 morcov
– 2 linguri de pastă de tomate
– 200 g de cașcaval
– sare
– piper
– condimente
– maioneză
– ulei
– verdeață
Mod de preparare:
1. Tăiați lipia în 6 părți egale.
2. Tocați mărunt 1 ceapă sau treceți-o prin răzătoare măruntă.
3. Tocați verdeața mărunt.
4. Înlăturați semințele și tăiați mărunt ardeiul.
5. Adăugați în tocătura de carne –
oul, ceapa, verdeața, ardeiul, sare, piper și condimente. Amestecați
bine ingredientele și împărțiți tocătura în 6 părți.
6. Tăiați cubulețe cealaltă ceapă.
Treceți morcovul prin răzătoare. Căliți morcovul și ceapa în puțin ulei,
după care adăugați pasta de tomate dizolvată în puțină apă fiartă și
înăbușiți încă 3-4 minute.
7. Treceți cașcavalul prin răzătoare mare.
8. Ungeți o formă de copt cu puțin ulei.
9. Ungeți cu maioneză fiecare foaie de lipie, adăugați umplutura de carne, rulați și apoi aranjați-le în forma de copt.
10. Coaceți rulourile timp de aproximativ 40 de minute, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade.
11. La final, adăugați compoziția de ceapă cu morcov peste rulouri și presărați cu cașcaval.
12. Dați la cuptor pentru câteva minute, până se topește cașcavalul.
13. Ornați gustarea cu verdeață și serviți cu plăcere!
14. Poate fi servită atât caldă, cât și rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.