O reteta delicioasa de clatite cu inghetata din: inghetata,
frisca, faina, lapte, oua,unt, esenta de vanilie, zahar
si sare.
Clatite cu inghetata |
Ingrediente:
- 500 g inghetata de orice tip
- 200 g frisca
Pentru aluat:
- 150 g de faina
- 300 ml de lapte
- 2 oua
- 3 lingurite de unt
- o lingurita esenta de vanilie
- 3 lingurite de zahar
- un praf de sare
Mod de preparare:
Se pun intr-un castron ouale, laptele, esenta de vanilie, zaharul si praful de sare.
Se bate bine compozitia din castron, pana cand devine omogena. Se adauga incetul cu incetul faina, amestecand in continuu la fiecare adaugare, pentru a se omogeniza.
Se amesteca pana atunci cand dispar cocoloasele. Se adauga doua lingurite de unt in amestecul format si se amesteca din nou bine pana cand dispar cocoloasele. Se pune o tigaie pe foc si in ea se pune o lingurita de unt.
Dupa ce s-a incalzit putin tigaia, se pune un polonic de compozitie in tigaie si se intinde, miscand tigaia, pana cand acopera perfect fundul tigaii.
Cand incepe sa se rumeneasca pe o parte, se intoarce pe cealalta parte - prin aruncare.
Cand s-a rumenit si pe cealalta parte se ia si se pune intr-o farfurie, care apoi se acopera cu un capac, pentru ca clatitele sa isi pastreze temperatura.
Se repeta procedeul pana cand se termina compozitia.
Cand sunt gata clatitele, se scoate inghetata din frigider, se pune 1 lingura mare de inghetata in mijlocul fiecarei clatite fierbinti; Se impacheteaza clatitele in forma patrata si se orneaza cu frisca deasupra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.