Pagini

Pagini

Omleta cu ciuperci si cascaval

Va asteptam cu drag sugestii cu retete pe care doriti sa le publicam pe blog. Folositi acest link - https://retetesigust.blogspot.com/p/blog-page_1.html

Omleta cu ciuperci si cascaval este o mancare simpla, rapida, pentru mic dejun, pranz sau cina. Eu nu refuz niciodata, indiferent de mesele principale ale zilei, o omleta cu ciuperci.

Haideti sa vedem cum se face aceasta reteta de omleta la tigaie, ideala pentru o masa satioasa si mai mult decat gustoasa. 

Omleta cu ciuperci si cascaval

Omleta cu ciuperci si cascaval

Ingrediente 

  • 4 oua mari
  • 125 g ciuperci champignon/hribi
  • 1 catel de usturoi
  • 50 g cascaval clasic
  • 2 lingurite marar tocat
  • 20 g unt
  • 1 lingura ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper proaspat macinat

Mod de preparare 

Curatam ciupercile, le stergem cu un servet umed si le taiem in felii subtiri.

 Punem uleiul intr-o tigaie antiaderenta, adaugam un catel de usturoi necuratat, dar zdrobit usor cu muchia unui cutit.

Il sotam cca 1 minut, la foc mic, apoi il eliminam din tigaie. Adaugam ciupercile feliate, sare si piper dupa gust.

 Calim ciupercile pana cand se inmoaie (4-5 minute), apoi stingem focul. Le acoperim cu un capac pana cand pregatim ouale pentru omleta.

Punem ouale intr-un vas, adaugam mararul tocat marunt, sare si piper dupa gust. Le amestecam cu telul sau cu o furculita pana se omogenizeaza, nu mai mult.

 Intr-o tigaie antiaderenta punem untul si uleiul, iar dupa ce untul s-a topit, adaugam ouale pentru omleta.

Cand suprafata omletei se incheaga, adaugam ciupercile si cascavalul ras, pe una dintre jumatatile omletei. Cu o spatula aducem partea opusa goala a omletei peste umplutura.

 Prajim omleta inca 2 minute, apoi o scoatem cu grija pe o farfurie. Servim omleta calda, cu putin marar tocat pe deasupra, daca doriti.

Pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.