Pagini

Pagini

Tarta cu carne de pui, muschi salcrud si vinete

Va asteptam cu drag sugestii cu retete pe care doriti sa le publicam pe blog. Folositi acest link - https://retetesigust.blogspot.com/p/blog-page_1.html

O nouă rețetă din ciclul reciclare, totul se transformă, nimic nu se arunca. Sper să vă facă cu ochiul tarta mea.

Tarta cu carne de pui, muschi salcrud si vinete
Tarta cu carne de pui, muschi salcrud si vinete

INGREDIENTE

  • Aluat de tartă sărată cca. 800 g
  • Carne de pui fiartă cca. 250 g
  • Mușchi file de porc salcrud cca. 50 g
  • Salam cca. 50 g
  • Ceapă galbenă 1 bucată
  • Ulei1 lingură
  • Ciuperci cca. 100 g
  • Cremă de brânză cu verdețuri 100 g
  • Ouă 2 bucăți
  • Vinete 1 bucată, cca. 150 g
  • ulei de măsline cca. 1 linguriță
  • Mozzarella cca. 150 g
  • Ardei gras roșu 1 bucată
  • Mărar proaspăt ½ legătură
 Pentru toping:
  • Ou 1 bucată

MOD DE PREPARARE:

Ceapa curățată și feliată se pune la călit în ulei și puțină apă, cca. 5 minute la foc rapid, neacoperit. Apoi se adaugă carnea, mușchiul și salamul mărunțite, ciupercile curățate și tocate grosier, lăsându-se la gătit cca. 5 minute la foc rapid, neacoperit.

Amestecul de mai sus se ia de pe foc, în el se adaugă crema de brânză, ardeiul tocat mărunt, ouăle și mărarul tocat mărunt, și se amestecă ușor până ce se înglobează toate ingredientele.

Între timp într-o tavă termorezistentă se așază aluatul de tartă, cam trei sferturi, (un sfert se păstrează ptr. capac!) se înțeapă cu furculița și se dă la copt în cuptorul preîncins cca. 15 min la 200 grade C

Vânăta se feliază se dă cu sare și se lasă la rece cca. 10 minute. Apoi se spală de sare și se prăjește pe grătarul încins, stropit cu puțin ulei de măsline.

După ce s-a copt aluatul, se răstoarnă umplutura, apoi se decorează cu vinetele prăjite și felii de mozzarella, apoi se așează fâșii din aluatul rămas, ce se ung cu ou bătut și se dă tarta la copt cca. 25 minute, la 200 grade C.

Se servește caldă sau rece. Spor și poftă bună!

Sfat:

Fără sare sau alte condiment, ingredientele sunt aromatizate de la sine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.