Pagini

Pagini

Snitel din cotlete de porc, crocant

O rețetă atât de simplă și atât de bună trebuie să fie făcută în fiecare gospodărie! Crocant și auriu la exterior, bine pătruns, fierbinte și fraged la interior. E atât de ușor încât îl poți pregăti, în timp scurt, în cantități uriașe.
Snitel din cotlete de porc, crocant
Snitel din cotlete de porc, crocant

Ingrediente:

  • 4 cotlete de porc
  • sare, piper și boia picantă - după gust
  • 2 ouă bătute
  • 70 g făină
  • 50 g pesmet

Mod de preparare


Bate cotletele de porc, asezonează-le bine pe ambele părți.
Pune făina, pesmetul și ouăle bătute în 3 vase diferite. Dă fiecare cotlet în parte prin – în ordinea indicată! – făină, ou și pesmet, fără ca pesmetul să intre în carne, scutură excesul bine.
Nu lăsa carnea să stea mult așa, dă-o la prăjit imediat în ulei deja încins, sau șnițelul nu o să mai iasă crocant! Cât ulei? Cam cât e necesar ca șnițelul să înoate un pic în el.
Prăjește fiecare șnițel în parte cam 3 minute pe fiecare parte, apoi scoate-le pe o farfurie pe care ai pus deja un șervet mare de hârtie să absoarbă eventualul exces de grăsime.
Servește imediat cu o porție zdravănă și delicioasă de salată cu cartofi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea si/sau propune imbunatatiri, despre/la acest articol.
Multumesc pentru comentariul tau.